Relaţia mea

Pentru anumite persoane autoapararea pare o sarcina imposibila si adopta o reactie pasiva, de neajutorare. Asemenea concentrare spre a mentine un mediu sigur indeparteaza persoanele abuzate de ceilalti care considera lumea un loc relativ pasnic. Procesul de neajutorare invatata a fost folosit pentru a explica schimbarile cognitive, afective si comportamentale care apar atunci cand nu exista credinta ca vor urma consecinte naturale. De asemenea s-a folosit pentru a conceptualiza reactiile “femeii batute” sau lipsa acestor reactii la abuzul fizic, sexual sau psihologic repetat.

Episoadele tipice de abuz adesea includ o combinatie de comportamente agresive fizice, amenintari, distrugeri de bunuri care apar intr-o succesiune rapida de tip lant. Femeia se simte depasita de aceste actiuni si de aceea nu reuseste sa raspund adaptativ ci asteapta ca acestea sa se intample. Datele empirice, afirma psihologul Lenore Walker, arata ca femeile sunt mai dispuse la neajutorarea invatata decat barbatii mai ales datorita educatiei bazata pe sex-roluri care incurajaza fetele sa fie pasive si dependente, lucru care pare ca intareste tendinta spre neajutorare.

In lucrarea “Women in transition” editata de UNICEF (1995) autorii au identificat o serie de consecinte ale violentei domestice asupra sanatatii mintale, fizice si asupra reproducerii. Acestea au fost reunite in urmatorul tabel:

Popescu M (2000-2, pag. 40) priveste efectele violentei domestice asupra femeii in legatura cu intreaga retea personala a victimei. Violenta-domestica afecteaza functionarea intregii familiei, in toate structurile sale, spune autoarea. Familia devine astfel mai putin transparenta si deschisa mediului social imediat: familia largita, vecinii, prietenii, colegii. De aici provine tendinta de izolare sociala, element caracteristic in dinamica violentei domestice. Stigmatului social i se adauga sentimentul de autoculpabilizare al victimei, care accetueaza si mai mult neputinta initierii vreunei schimbari. Comunicarea devine o arma impotriva celuilalt, iar in mediul profesional un mijloc rutinat de relationare superficiala cu ceilalti, un rol jucat in limitele orelor de serviciu. Functia principala a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata, consecintele fiind dramatice si de lunga durata.

Invariabil, violenta domestica nu se rasfrange numai asupra victimei, femeia in acest caz, ci afecteaza toti membrii familiei si mai ales asupra copiilor fie direct fie prin indepartarea puterii de concentrare a mamei asupra lor. Intr-un climat violent, nevoile de baza ale copiilor – nevoia de siguranta, de viata ordonata, de dragoste – sunt profimd neglijate. Functiile parentale nu mai pot fi indeplinite. O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se intampla, de sentimentul esecului in cea mai importanta relatie interpersonala de teroare, de autoacuzatii, femeia nu mai este capabila de a juca nici unul din rolurile impuse de viata familiei. Astfel se explica numarul mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii. Investigatii sumare in cazurile de copii neglijati scot la iveala violenta din cammele lor, care nu mai lasa copilului locul de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta normal.

Intr-un camin marcat de violenta, nici mama si nici tatal nu se mai pot preocupa in mod eficient de stimularea copilului pe planul cunoasterii si al experientelor sociale. Ei isi pierd in ochii copilului autoritatea de care ar trebui sa se bucure ca parinti. In locul autoritatii parintesti se instaleaza teroarea, care nu educa, nu formeaza, ci care poate doar frana dezvoltarea mentala si afectiva a copilului. Copilul va invata o singura regula: sa se fereasca cu orice pret de agresiuni. De asemeni, va invata ca cel mai tare din punct de vedere fizic invinge, iar cel mai slab trebuie sa se supuna. El va intelege ca relatiile sociale se bazeaza pe raporturi de forta, de supunere a celui mai slab de catre cel mai tare, si va dezvolta de timpuriu mecanisme de protectie si, implicit, de maipulare a situatiilor de viata spre folosul personal.

Copilul nu va avea ocazia sa cunoasca si sa deprinda abilitatile si atitudinile necesare intr-o viata sociala normala: toleranta, atectiune, negociere si compromis. Propriile relatii cu ceilalti (cu familia sau cu colegii) se vor baza pe strategii care au ca scop dominarea agresiva sau fuga de situatie. In literatura de specialitate este bine cunoscuta transmiterea modelutui de relationare violenta intre parteneri de la o generatie la alta prin repetarea modelului de comportament violent in familie. Desigur, acesta nu inseamna ca diminuam responsabilitatea propriilor decizii de viata pentru acel individ, care, ajuns la maturitate, se agata de fatidicul unui trecut violent si inalt traumatizant.

Mama, odata ce este direct afectata de violenta partenerului de viata, nu-si va mai dezvolta la intreaga capacitate ablitatile sale mateme  (empatia, acceptarea copilului cu imaturitatea specifica varstei, dragostea si capacitatea de a-l rasplati pentru ceea ce face, de a-l face sa se simta important, valoros).

Studiul violentei domestice la nivelul unei comunitati a aratat ca femeile victime se hotarasc sa intreprmda ceva, pentru a iesi din situatia de violenta in care se afla, abia in momentul in care realizeaza pericolul care planeaza asupra copiilor. Propria lor situatie nu le determina la un gest de autoprotectie si ele raman in relatia violenta, alterandu-si progresiv imaginea lor de sine. Dar cand in rolul lor de mame constientizeza ca ceea ce se intampla cu copilul implica traume similare sau chiar mai serioase decat cele pe care le-au experimentat direct, cu ulitmele forte ele incearca sa faca ceva pentru a-si proteja copilul.

Consecintele neimplinirii functiilor parentale afecteaza modul in care se structureaza personalitatea copilului. Imaginea de sine, increderea in sine si in propriile forte, devine nesigura, fragila, tulburata de cele mai mici disfunctii care apar, copilul fiind incapabil sa faca fata unor situatii dificile, care ar cere rezolvarea unor probleme prin propriile forte si prin implicarea celorlalti. Cu o imagine de sine slaba, neancrezator in fortele sale, copilul este sortit esecului, un esec care nu insemna doar neimplinirea, nerealizarea, nefericirea unui individ, dar in acelasi timp inseamna o pierdere la nivelul intregii societati. Reactia si structurarea personalitatii copilului, care creste intr-o atmosfera violenta, nu este uniforma pentru toti indivizii. Intervine aici fenomenul de rezilienta a copilului, care-i va face pe unii dintre ei, cativa mai putemici, mai norocosi, sa faca fata fortei distructfve a violentei domestice si sa scape mai putin marcati. Este insa o sansa pe care o au doar unii copii si in virtutea careia nu poate fi neglijat efectul nociv al violentei domestice asupra dezvoltarii noilor generatii.

Putem deci concluziona ca femeia ramane intr-o relatie violenta tocmai datorita iluziei ca este singura direct si real afectata. Considerand dezirabil pentru copil pastrarea intacta a familiei, pentru a-i oferi securitatea unui camin format din ambii parinti, ea incearca salvarea relatiei, pierzandu-si incetul cu incetul capacitatea de a stapani o situatie, generozitatea si capacitatea de a darui dragoste si de a crea bucurie in jur. Numeroase studii au relevat faptul ca nu separarea parintilor sau divortul in sine determina tulburari in dezvoltarea copilului, cat mai ales conflictele care se asociaza cu aceasta separare.

Un studiu calitativ, care a avut in vedere stabilirea motivelor care determina o femeie sa ramana intr-un camin abuziv, a relevat printre altele fapiul ca decizia de a ramane “de dragul copiior”, perceputa ca un sacrificiu de mama, a fost respinsa si criticata de copiii acum adulti, care au crescut in urma acestei decizii intr-o familie cu violenta. Copilul este recipient pasiv al violentei domestice, preluand o povara pe care o poarta cu sine, fie intr-un comportament repetat, fie in dificultatile de relationare din viata de adult.